Creationism Stiintific: Paleontologie

Dinozaurii contemporani omului partea I

Din manualele scolare noi invatam, ca dupa era paleozoica urmeaza cea mezozoica aceasta este era reptilelor gigantice — dinozaurilor. Fosilele din Mezozoic ne marturisec, ca candva (cand?) ''soparlele strasnice'' (anume asa se traduce din greaca cuvantul ''dinozaur'') populau practic toata suprafata Pamantului. Dar daca toate speciile de animale (inclusiv si dinozaurii) au supravetuit Potopului, fiind luate de Noe in corabie, atunci reese ca dinozaurii erau contemporani omului, si nu au murit cu 65 milioane de ani pana la aparitia omului, dupa cum afirma teoria evolutiei. Exista dovezi stiintifice in favoarea acestei afirmatii? Raspunsul este: da, exista. Si chiar destul de convingatoare si suficiente.

''Urmele picioarelor pe teoria evolutiei'' — asa a caracterizat ziarul Star Telegram din 17 iunie 1982 descoperirea realizata in valea riului Paluxy, la 6 km. de oraselul Glen Rose, statul Texas. Dupa ploile torentiale nivelul apei din riu sa ridicat si a spalat o parte din rocile sedimentare, dezgolind straturile de calcar, varsta carora dupa unele estimari traditionale evolutioniste a scarii geologice, ar trebui sa fie de 108 (!) milioane ani. La suprafata stratului s-au descoperit o multime de amprente a urmelor de dinozaur si om! Fusese descoperite si urme ''duble'' , cand dinozaurul calca deasupra urmei piciorului uman, si invers — omul calca peste urma lasata de dinozaur. Renumiti antrontologi au fost nevoiti sa recunoasca ca aceste urme practic sunt identice cu cele ale omului modern.

Inca o lovitura asupra adeptilor teoriei varstei Pamantului cu milioane de ani a fost descoperirea facuta in regiunea Londra (statul Texas). In startul din gresie din ordovician, datat cu varsta de 438 - 505 milioane de ani, a fost gasit ingropat in piatra un ciocan de fier forjat cu miner de lemn. Desigur, putea sa nimeresca acolo numai pana la formarea gresiei.

Mai devreme de jumatate de miliard de ani in urma? Putin probabil.

Aparent, aceste straturi sau format cu mult mai tarziu si tabelul cronologic evolutionist necesita o revizuire substantiala. Punctul de vedere ca toate straturile din paleozoic sau format rapid in urma potopului mondial reprezinta cea mai plauzibila explicatie.

Un an mai tarziu (1983) a aparut o publicatie care vorbea despre existenta unor descoperiri asemanatoare in muntii Kugitang Tau pe teritoriul Turcmenistanului. „In aceasta primavara expeditia Institutului geologic a Academiei de Stiinte din RSS Turcmenistan a descoperit peste 1500 de urme, lasate de dinozauri in muntii din sud-estul republicii. Impresionant este faptul ca sunt prezente si urme identice de piciore ale omului modern, printre aceste animale preistorice”, - scria ziarul Мoscow News (1983, No.24, с.10).

Ce este mai credibil — ca omul a existat cu 65 milioane de ani in urma sau dinozaurii au trait pana recent? In ultimul timp tot mai des insusi paleontologii isi aduc lor surprize, descoperind oase de dinozaur ''proaspete'' adica inca nefosilizate, iar pe 7 iulie 1993 un grup de cercetatori ai universitatii Newcastle au reusit sa distinga din astfel de oase proteine care nu reusise sa se descompuna. Insa cunoastem ca proteinele se descompun foarte repede – cu siguranta nu putea sa se pastreze mai mult de 5000 de ani.

Apare o intrebare: daca omul si dinozaurul pana nu demult erau bine cunoscuti, de ce nu au ramas marturii in cultura istoriei umane. Insa si aceasta este o pacaleala! Pe Pamant practic nu exista etnii, sa nu fi pastrat in literatura, folclor sau obiecte de arta pe care sunt redate amintiri ale dragonilor uriasi, monstrii si a bestiilor. Cercetatorii americani au reusit sa identifice practic toate speciile de fosile gigantice pe baza desenelor de pe stanci a indienilor. Astfel de imagini gasim la babilonieni, sumerieni, britanici si chiar pe monumentele arheologice romane. Mai mult decat atat, precizia cu care au fost facute aceste desene ne vorbeste ca pictorul vazuse personal aceste animalele si nu le cunostea doar din auzite.

In cronicile literaturei epice a popoarelor west-europene gasim o multime de referinte despre diversi dragoni. VA URMA...

Erori si falsificari

In cautarea stramosilor omului, alaturi de neintelegeri au fost facute erori mari. Geolog-amator Harold Cook in 1917 a gasit in partea de west a Nebraska un dinte de provenienta veche, iar paleontologul Henry F. Osborn a presupus , ca el are caracteristici atat de dinte uman cat si de maimuta. Aceasta ipoteza, sustinuta de cativa savanti, a fost realizata pe calea constructiei speculative a craniului si corpului (doar pe baza unui dinte) care a dus la aparitia desenului omul Nebraska, impreuna cu familia sa.

Insa in 1927 au fost descoperte si alte parti ale Hesperopithecus haroldcooki — ''veriga lipsa'' al procesului evolutiv care a dus la aparitia omului. Mai tarziu sa constatat ca era vorba de un mamifer, care la exterior este asemanator cu un porc. Alt exemplu de eroare — ramapithecus, reconstruit dintr-o bucata de maxilar si niste fragmente de dinti, considerat unul din stramosii omului o perioada de timp pana savantii au recunoscut ca acest maxilar apartine unui antropoid disparut.

Au fost si alte erori ale paleontologilor ba chiar falsificari. De exeplu, Ernst Haeckel datorita imaginatiei sale artistice a creat pitecantropul (ipoteza lui pana in ziua de azi nu a fost confirmata). Imaginea cu presupusul pitecantrop un timp indelungat era doar un portret al fanteziei lui Haeckel, pana medicul olandez Eugene Dubois in anul 1891 placa in cautarea lui (pe insula Jawa, actualmente Indonezia). El gaseste cateva oase, iar apoi intentionat selecteaza oasele corespunzatoare: femur uman, acoperisul craniului de Gibbon gigantic si 2 dinti ai cuiva. Dupa aceea Dubois anunta, ca a gasit oasele pitecantropului lui Haeckel (renumitul „om din Jawa”) - veriga lipsa care a dus la aparitia omului. Insa el a tacut in legatura cu inca una din descoperirile sale iportante – doua cranii de om vechi. Cu timpul (in sec.XX, 19 savanti-evolutionisti au desmintit afirmatia lui Dubois.
Aceeasi pacaleala sa dovedit a fi si eoantrop (''omul timpuriu''), mai cunoscut si sub numele omul Piltdown, descoperit in Marea Britanie in anul 1912 si in anul 1953 recunoscut ca fals de catre membrii muzeului Britanic. Craniul sa dovedit a fi de om vechi, iar maxilarul de urangutan modern, intentionat supus unei prelucrari chimice pentru imbatrinire.
Aceeasi soarta a avut-o inca o ''veriga de trecere'' — Sinanthropus sau omul Pekin, ramasitele caruia dupa nenumarate cereri catre China din partea comunitatii internationale de experti, intr-un mod misterios au diparut intre anii 1941-1945.
Ultima eroare (sau falsificare?) a avut loc in 1983, cand un grup de savanti europeni au atribuit ca forma de trecere (''a omului di Orsa'') un craniu de magar de 4 luni. Recent a fost recunoscuta fosila falsa ''Archaeoraptor'' (presupusa veriga intermediara intre dinozaurii terestrii si pasari ), pe care renumita revista National Geographic a numit-o dovada provinientei pasarilor din dinozauri.
In realitate, pasarei preistorice niste escroci iau adaugat coada de dinozaur (in nord-westul Chinei, in provincia Lyaolin, exista o fabrica intreaga de creare a ''fosilelor vechi'').
In acest fel, nu avem nici o forma de trecere credibila, care sa confirme evolutia treptata de la un stramos comun al maimutei si omului, cum ni se impune cu ajutorul la o serie de desene filogenetice ale reconstructiei craniului, nu au fost descoperite.
De exemplu, antropologul Richard Leakey in anul 1972 a reconstruit craniul „stramosului omului”, componente ale caruia el lea gasit in Africa. Insa, la momentul de fata sa constatat ca Leakey a manipulat cu oasele craniului KNM-ER 1470, ca dupa restaurare sai redea o forma veche (dovedit prin reconstructia moderna). Cu atat mai mult ca pretinsele ramasite el lea gasit in roci cu mult mai vechi, decat rocile in care sunt gasite asa numitii „antropoizi”, dar in realitate doar maimute mari.

Unde sunt nenumaratele forme de trecere a organismelor vii?

Au trecut mai mult de 150 de ani, dupa publicarea renumitei lucrari a lui Darwin, in decursul caruia paleontologii au descoperit, descris si sistematizat peste 250 milioane de fosile si mai mult de 250 de mii de specii. Insa forme de trecere credibile de la organismele inferioae la cele superioare (de la amfibie la om), practic nu au fost gasite nici pana la momentul de fata.

Astazi exista mai putine exemple de incredere ale transformarilor evolutive, decat in perioada lui Darwin. Conform expresiei geniale a paleontologilor, ''fosilele nu sunt sigure, oasele va pot spune tot ce vreti sa auziti'', deoarece in fosile nu veti gasi: piele, par, buze, nas, singe, terminatiuni nervoase si alte componente importante. Oasele fragmentare reprezinta fantezia artistilor si dorinta autorilor publicatiilor de a le oferi lor ''veriga lipsa'' ceea ce agraveaza situatia.

La etapa actuala este stabilit, ca organismele care au lasat cele mai multe fosile, nu au forme de trecere. Complet lipsesc formele de trecere intre tipuri (principalele grupuri sistematice) si foarte putine sunt intre clasele lumii vegetale si animale. Dar, conform modelului evolutionist anume aici trebuie sa existe cel mai mare numar de forme intermediare.

In afara de aceasta, unele fosile fosile care erau interpretate ca forme de trecere, sa constatat ca sunt nesigure: fie din greseala sau au fost falsificate. De exemplu, se considera ca, pestele coelacanth reprezinta forma de trecere de la peste catre amfibii si a disparut cu 60-90 milioane de ani in urma. Insa in 1939 in largul coastei insulei Madagascar a fost prins primul exemplar al pestelui coecalanth viu, iar mai tarziu au urmat si alte exemplare. In acest fel coecalanthul nu este o forma de trecere.

Au fost gasite si multe altele ''fosile vii'', adica animale care se considerau disparute, de exemplu, lingula — animal maritim minuscul presupus disparut cu 500 milioane de ani in urma, viu si astazi, ca si alte ''fosile'': crabul cu coada nord american, solendon — sapator in pamant, tuatara — reptilie (datata ca diparuta cu 200 milioane ani in urma). Multe animale marine: broaste testoase, stridii, meduze, midii, unele moluste, homari, raci, brahiopod, tarponi, rechini, bibani in decursul a milioane de ani nu au suferit nici un fel de schimbari evolutioniste. De exemplu, fosilele de broasca testoasa datata cu 210 milioane ani si molusca Neopilina (430 milioane ani), practic nu se deosebesc cu nimic de cele existente acum.

Cum arata cele mai vechi fosile: krocodilii, liliacii zburatori, broastele, libelulele, mustele, albinele, fluturii, furnicile, gandacii de bucatarie ei aveau toate caracteristicile esentiale disponibile la cele din prezent. Nu avem nici un temei sa afirmam ca liliacul zburator si balena albastra au provenit de la acelasi stramos — mamifer insectivor terestru de marimea unui sobolan (altii stramosi ai balenei, presupusi de catre evolutionisti: mezonihii, hipopotamii, artiodactyla ).

A provenit omul de la maimuta?

Conform ipotezei evolutioniste, din mamifer insectivor de marimea unui sobolan, sau dezvoltat prosimienii (asemanator lemurienilor), de la care au aparut toate primatele (pana in prezent, nu avem un model credibil al evolutiei primatelor). Omul se presupune ca ar fi provenit de la stramosii maimutelor: paros, de o statura medie, cu un volum al creerului mic si cu o durata de viata moderata. Acesti stramosi umanoizi (Australopithecus, Sinanthropus, Omul de Neanderthal si altii), pe calea fabricarii si utilizarii instrumentelor de munca, stapinind mersul vertical, dezvoltind limba, treptat au devenit oameni adevarati.

Cel mai renumit desen, care putem sa-l vedem in manuale scolare si in diferite reviste pe care este reprezentat unul din treptele filogenetice, ilustrind evolutia omului de la o fiinta asemanatoare maimutei. Pentru prima data aceasta idee a fost propusa de profesorul universitatii din Berkeley situata in California Clarc Hovell in cartea “Omul vechi” (anul 1965). Un desen asemanator gasim si pe coperta unei carti americane “Originea speciilor” publicata in anul 1998.

_{Insa
acest desen ca si celelalte asemanatoare lui, nu reprezinta altceva
decat fantezia artistului, doarece insusi autorul (C. Hovell) scria:
''multe, din fiintele prezentate pe acest desen au fost create in
baza a catorva fragmente de maxilar, probabil a catorva dinti, prin
urmare reprezinta rezultatul unor presupuneri rezonabile ''.}

Cu toate acestea, evolutionistii insista cu incapatinare: omul a provenit de la maimuta, ca urmare a unor efecte secundare intimplatoare si fara un scop anume in rezultatul proceselor naturale. Insa, pana in prezent nu exista nici o forma de trecere credibila care sa fi evoluat, din totalitatea numarului mare de exemple prezentate de ipoteza evolutionista.

De exemplu, Australopithecus – maimuta sudica (acestui tip se atribuie si celebra „Lucy”) nu reprezinta o forma de trecere si nu ocupa o stare intermediara intre antropoid si om. El se deosebeste mai mult decat antropoidul fata de om. La australopithecus si varietatile lui Homo habilis lipsesc chiar rudimentele tipice trasaturilor omului (marimea si structura craniului, mersul vertical, crearea instrumentelor).

Nu este forma de trecere nici Omul de Neanderthal, asa cum se credea mai inainte. El dupa parametrii sai morfologici, practic nu se diferentiaza de omul modern, iar dupa forma existentei sale este net superior antropoidului. Descoperirile recente ale scoicilor de mare, contin pigmenti care se pare ca se foloseau in scopuri cosmetice, de asemenea in calitate de infrumusetare, dezleaga miful despre neanderthali ca fiinte inferioare omului (salbatici).
Parerea antropologilor moderni despre australopithecus — reprezinta specie de maimuta disparuta, iar neanderthal (Homo neanderthalensis) — una din rase a omului modern, ca si Homo ergaster, Homo erectus, Homo heidelbergensis.

Totusi, unii savanti nu considera pe neanderthali rasa umana: ei genetic nu ne sunt rude, ramasitele lor se gasesc in acelasi strat cultural, pierderea parului gros (presupus in procesul evolutiei) nu e logica, fiindca micsoreaza sansa de supravetuire in conditiile nefavorabile ale vremii. Insa ultimile descoperiri ale paleontologilor arata ca Homo neanderthalensis, Homo erectus si Нomo sapiens se hraneau cu mancare preparata la foc.

-->

Archaeopteryx

Un alt exemplu de confuzie este renumitul Archaeopteryx—subincrengatura care chipurile uneste reptilele si pasarile (semipasare-semireptilie). Se considera, ca aceasta este veriga lipsa pe cale de a se transforma din reptila in pasare (inclusiv din solzi-in pene). Insa in 1977 in statul Colorado (SUA) au fost gasite fosile de pasare, varsta careia intrece varsta presupusilor ei sramosi, cu alte cuvinte archaeopteryx nu este acea veriga lipsa (se refera la asa numitele ''forme mozaice'', adica amestecul diferitor caracteristici eterogene). Cu atat mai mult ca stadiile intermediare ale acestei transformari nu au fost gasite, iar mecanizmul de tranzitie nu a fost stabilit. Pana in prezent, nu au fost gasite nici una din presupusele verigi lipsa intre reptile si pasari.

In realitate, Archaeopteryx este pasare care a murit in timpul Potopului. Ea avea penele pe deplin formate si aripi de forma eliptica clasica. Ca si la pasarile moderne, archaeopteryx avea un cerebel mare, cortexul vizual, ureche interna, ghiare dezvoltate pentru apucarea cregii.

Contrar asteptarilor lui Darwin despre nenumarate verigi lipsa, concluzia paleontologilor de astazi poarta un alt caracter: ''Forme interspecifice de tranzitie printre fosile sunt foarte rare sau lipsesc in totalmente, iar seria de forme de tranzitie intre grupurile taxonomice superioare in general nu se intilnesc''. Aceste grupe de organisme vii nu converg catre un stramos comun, dar apar in cronologia fosilelor complet formate (exemlul cu ''exlozia din Cambrian'' — aparitia brusca aproape a tuturor formelor de structuri ale organismelor).

Cu toate acestea, evolutionistii in continuare afirma ca omul este produsul iprevizibil a procesului natural, care nu a avut o directie anume sau scop. Confirmarea provenientei omului din maimuta se presupune a fi asemanarea puternica dintre ADN-urile lor. Dar identitatea genelor diferitelor organisme este datorata similaritatii: structura, nutritiei, reproducere, metabolism, structura si fuctionalitatea celulei, e.t.c.
De aceea nu este nimic surprinzator ca omul similitudinii informatiei genetice cu 90% se aseamana cu o maimuta (tot astfel omul cu 50% este banana).

Copacul vietii lui Haeckel

Cu totii cunoastem imaginea din manuale - evolutia „copacul vietii” lui Ernst Haeckel ce ilustreaza aparitia diferitelor forme de viata de la organisme unicelulare la om. Insa un model asemanator dar fara ramuri tufoase cu diferite organisme pe ele, a prezentat mai inainte Darwin in cartea sa „Originea speciilor”. La radacina acestor „copaci” se afla stramosul comun al tuturor organismelor, pe ramuri se situiaza

Asa dar, acest „copac evolutionist”, este prezentat in ilustratiile evolutionistilor pana in zilele noastre, - ducand in eroare o alta fantezie a artistului, filosof si sustinator inflacarat al eugeniei Ernst Haeckel, ca si capodoperele sale „teoria recapitularii ebrionare” si „maimuta-om care nu vorbeste”. In realitate copacul nu are trunchi, fiindca lipsesc formele simple de viata care sar fi aflat inaintea acestora. Deodata apar diferite organisme vii foarte complexe. De exeplu, organismele perioadei cambrian (542-488 milioane ani in urma), cand au aparut 35 de noi structuri de organisme (inclusiv cu schelet) fara nici o urma de transformare evolutiva.

Unii savanti considera, ca in „explozia majora” din perioada Cambriana, au aparut toate (pana la 100) tipurile de animale cunoscute pe deplin formate. De atunci au disparut cele vechi (au ramas mai putin de 40) si nu au aparut structuri noi de organisme, ceea ce reprezinta un paradox profund pentru ipoteza evolutionista. Intr-adevar aparitia brusca a tuturor (sau majoritatea) structurilor cunoscute de organisme fara stramosi evolutivi, rastoarna „copacul vietii” cu picioarele in sus. Se primeste ca nu evolutia unui organism catre mai multe, ci invers degradarea de la o varietate mare de fiinte vii (de exemplu, Cambrian) catre mai putine care exista astazi.

Aparitia animalelor din perioada Cambriana necesita introducerea unei cantitati uriase de informatie biologica noua (in mare parte pentru crearea proteinelor complexe, sistemului nervos, ochiul trilobitilor si altele ). In cadrul ipotezei evolutioniste, este imposibil de explicat. Darwin recunostea, ca „explozia” din Cambrian serveste ca argument solid impotriva afirmatiilor sale: „natura nu face salturi”. El scria; „La momentul de fata ecst fenomen ramane neexplicabil si el in adevar poate fi considerat ca un argument convingator impotriva opiniilor dezvoltate in aceasta carte”.

Lipsesc la „copacul evolutionist” si crengile, deoarece practic sunt foarte putine presupuse forme de viata de trecere. Dar, conform invataturii evolutioniste, de la stramosul comun trebuia sa treaca milioane de ani si in rezultatul caruia, trebuia sa existe nenumarate forme de tranzitie de la organisme simple catre altele mai complexe. La urma urmei fosilele organismelor vii care sunt descoperite de paleontologi pretutindeni in lume, ei ar trebui sa gasesca o multime de exemple de forme de trecere de viata, lipsa carora il nelinistea chiar si pe Darwin fiindca creea o gaura mare in insusi fundamentul ipotezei sale.

In cartea „Originea speciilor” acestei intrebari el a dedicat cateva capitole: „Greutatile, intimpinate de teorie”, „Obiectiile fata de teorie”, „Incompletitudinea cronologiei fosilelor”. In special el a scris urmatoarele: „Daca unele specii au provenit de la altele pe calea schimbarilor treptate, de ce noi nu gasim nenumarate forme de trecere? ”. Necatand la aceasta, Darwin credea ca odata cu dezvoltarea paleontologiei, aceste dovezi a formelor de trecere vor aparea in continua crestere.